Eliberare incertă.
Drumul spinos spre al șaptelea Rai.
Mă întreba odată o mână dacă înainte este apusul.
Cred că vroia să-și târască crepusculul dincolo de genunchii lumii.
Mâna aceea pășea cu grijă peste sudoarea alpă picurată din căușul palmei mele, ca și când ar sorbi-o – hrană pentru mai deunăzi
iar mâna mea care i-a arătat nordul rămăsese undeva suspendată de un arbore cotit spre cer.
Nu-i nimic, spunea ea,
așteptăm vreun călător cu un ochi sau cu unul măcar,
unul care să te vadă și să ne coboare încet…
Dacă îți apleci tălpile la pămant,
o să auzi cum se îndepărtează mâinile spre ghețurile nordului,
așteptand crepusculul ce nu răsare decât o dată pe an.
Și mâna mea stângă așteptând o eliberare din nori