captivă sub carcasa tăcerii
ca orice fruct înghețat
mi-am pierdut aroma și am rămas atât de fadă
încât laringele a devenit deja un organ
inutil supraviețuirii

ca n-a fost vina mea îti tot repet prin semne
- le mai găsești cicatricea pe fiecare ramură
ca rod al trecerilor -
mereu obișnuit să fii ascultat
nu mai vezi
că-i pustie grădina și de pe-aleile ei
ca frânte silabe ne-au plecat toate amintirile
care-ncotro:
bruma a căzut pur și simplu
din senin

e prea târziu
pentru a mai spune ceva

la revedere, dragul meu Cuvânt.