norii nu se mai lasă
peste umerii mei
când o voce grăbită de dor
mă purta spre lumină

nici vântul nici furtunile
nu mă mai sperie
ca atunci când mâna mamei
mi se încleșta de încheietură


s-au așezat cercurile aruncate de timp
mi s-au încleștat de vise
m-au aruncat din clipa așteptărilor
și nimic nu mai are puterea
de a mă face să strig "mamă"


a venit timpul
încet al amurgului
uneori mă uit în oglindă
și șoptesc "Doamne"....