economia de piață a ochilor tăi



Într-o anume deșteptare ți-am descoperit
sensul tău interzis
iubirile frânte/bănuielile ascunse
nebuniile uitate/amintirile marginalizate
nu mi-am putut da seama atunci
care dintre noi e iluzia/care dintre noi este adevărul

sensul tău interzis
era o arteră comercială în adevăratul sens al comerțului
se vindea și se cumpăra orice,
doar dintr-un singur sens/din viață spre moarte
se cumpăra iubire și se vindea suferință
se cumpărau vârste și se vindeau locuri de veci
cu un singur pas făcut înainte
nu mai aveai loc pentru "înapoi"
era un singur vârtej care te înghițea/care te consuma până când nimic din ce a fost
nu mai amintea de tine
nu mai amintea de mine
decât poate în fotografiile interzise
în acest peisaj comercial
descoperit în arhivele secrete ale ochilor tăi înverziți.



ceea ce știu




Nu știu dacă dormi,
nu știu dacă-s treaz
nu știu despre noi
nu știu când e azi

nu știu ce a fost
nu știu ce va fi
nu știu pentru ce
din cuvânt te scrii

nu știu nici ce sunt
nu știu nici ce ești
nu știu până când
somnu-n tine îl crești

nu știu dacă eu
nu știu dacă tu
nu știu dacă-n noi
timpul dispăru

nu știu și nu știi
când mori dacă scrrii
nu știi și nu știu
viu de sunt când scriu.



poem de dragoste pierdut în larg



mi-ai povestit cum stăteai întinsă pe plajă
din lipsă de soare
a început vântul să te bronzeze
să-ți lipească firicelele de nisip
pe trup
asemenea unor pătimașe sărutări

ai adormit într-o astfel de nebunească
îmbrățișare
iar când te-ai trezit
poemul era deja departe în larg
dincolo de geamandură
în timp ce am scăpat balonul din mână, tu te-ai înălțat





nu ai vrut să-mi spui mai mult
decât am reușit eu să aflu
depărtarea este ca o pasăre
care cu cât se înalță
cu atât tu, cel de jos,
devii tot mai neînsemnat

nu mi-ai spus nimic
din ceea ce ai fi dorit să-mi spui

nu ai mai reușit să mă regăsești
printre atâtea forme de relief
reduse la simple figuri geometrice

eram un simplu poem
la o margine de lume pierdută
vinovat fără vină





nu despărțirea este de vină
nu apropierea este de vină
atâta timp cât vina ce o porți
nu este vina ce-mi aparține

pentru că nimeni nu știe de noi
vina cea mai mare
nu poate fi alta decât
vina de a da vina
de la unul la altul

ca înttr-un meci de volei pe plajă
atunci când,de cele mai multe ori
mingea este luată de valuri în larg
și nimeni nu se mai sinchisește
să o salveze

nici măcar șalupa de coastă a grănicerilor
poem cu degetul la gură




despre sărut, doar gesturile vorbesc
a început să facă parte
din nebuniile noastre
din scandaloasele noastre descoperiri

stai, nu ția-m stricat ordinea timpului
a fost un simplu sărut
care ți-a ars epiderma a patimă
care ți-a blocat retragerae

despre sărut doar gesturile noastre vorbesc
el fiin mai presus de cuvinte
el fiind partea bună a respirației oprite




în timp ce căutam să-ți memorez numele, o frunză ți-a acoperit șoldurile


am încercat să-ți descifrez legănatul coapselor
după căderae frunzelor/pe partea lor obosită
am încercat să-ți descifrez ispita
după carambolul produs între privirile trecătorilor
am înccercat să te strig de vis a vis
dar numele tău a fost oprit înaintea
cuvântului

fără urmă de resemnare traversai întâmplarea
în timp ce dezastrele lumii
îți clamau identitatea

am încercat să te cuprind
dar pentru tine semnul îmbrățișării
avea o cu totul altă semnificațiie
avea, în cele din urmă, câte ceva
din valurile retrase la mal
pentru ca mai apoi să fie regăsit
în mijlocul mării

astfel încât cuprinderea să însemne
tot ceea ce poate exista
și tot ceea ce are de gând să existe

te-am întrebat despre =ceea ce a fost=
dar căderea frunzelor pe partea ta obosită
nu te-a lăsat să-mi răspunzi
acoperindu-ți șoldurile de dincolo dde
mișcare.



poemul care îmi tot iese lipsă





te-ai dezlipit de mine
asemenea timbruluui de pe plicul prăfuit
uitat în rucsacul primei tale excursii
atunci când ai plecat
fără ca părinții tăi să știe
ce aventură îți va deveni viața

ei te știau în siguranță studiului de la oraș
dar tu
ai încercat să-ți provoci întâmplarea
probându-ți-o ca pe o rochie
periculos de decoltată

era o =scrisoare de dragoste=
în care te numeam "iubito" de trei ori
într-o singură propoziție
(transformată astfel dintr-o propoziție simplă
într-o propoziție complicată)

acum te simt cum mi te desprinzi
și înccerc să privesc pe fereastră
cum se desprind de la sol avioanele
și păsările și uralele!
și frunzele tulburate de roți sau de vânt

te privesc îndepărtându-te
și-mi pare ciudată mâna care te poartă de mână
și-mi par ciudate mâinile mele
care mă dor de îmbrățișare șși de întindere
înspre pașii tăi îndepărtori

hei, iubito de ddemuult-strig
ia-mi durerea brațului cu tine
și redă-mă celui care scrie poeme
și redă-mă ppoemului
și vezi dacă nu ești din întâmplare
poemul care-mi tot iese lipsă
și care nu mă lasă să dorm de frica celor care vor veni
și-mi vor număra anii pe de o parte
și poemele pe de cealaltă parte



despărțirea de silabe

ce pradă ușoară
îmi simt versul cum cade Nebuniei
de-ați arde așteptarea sub tălpi

de-a merge prin mlaștina fantasmelor tale
și-n gând gânduri negre
sunt legate la ochi

simt cum inima-n mine își întoarce ceasornicul
să-ți măsoare trădarea
dusă înspre depărtare
cu mâinile-ntinse/căutându-te-n toate
peste tot,prin tăcerile nopților albe

ce pradă ușoară/ce pradă ușoară
suntem noi despărțiți/despărțiți de silabe




alchimie cu priză la public

încet, încet te risipești
te văd cum numai tu nu ești
te simt cum te-am păstrat în minte
și-ncerc să-ți torn pe trup cuvinte

înccet, încet devii o carte
cu foi ce nu se dau deoparte
te răsfoiesc doar prin silabe
cum perlele se smulg din salbe


rămâi poemul pentru care
am stat o viață în picioare
fugă de la locul accidentului




ai fugit tăcută, cu bună știință
că rana în mine-și va zidi suferință

ai fugit nu într-o anume îndepărtare
ai fugit cu visul meu legat de piciaore

cumm în trecutcondamnații erau legați
erau torturați, erau sfâșiați

mi-ai vrut despărțirea trupului în silabe
despărțirea de mine prin mine ai vrut

ai fugit cum nimeni încă nu a fugit
cu mine cu tot/ de trup despărțit





integrare europeană




femeie
vino grabnic
în cuvântul pe care ți l-am pregătit

vino și te așează
în zidirea sa



libertatea de a despărți în silabe poemul


am rămas cu silabele mele
lipsit de cratime
și de orice altă legătură cu lumea


am rămas prizonierul despărțirii
fără ca să-mi dau seama
că libertatea este
singura despărțire de silabe
singura evadare a poemului
din partea mea de vină
înspre partea ta de tăcere


ascunzătoare cu cifru pierdut
în cornul de vânătoare



nu ai vrut să mă suni din cornul de vânătoare
să nu-mi ia urma gonacii
să nu cad pradă îndoielnicelor fiare

ai vrut să strigi doar atât
cât tăcerea poate-ndura
să mă lași să despart
iubirea și ura
să mă lași undeva
nu ai vrut să mă suni din cornul de vânătoare
să nu-mi ia urma gonacii
nici lațul cuvintelor să nu-mi fie prinsoare
ai vrut să mă strigi
să mă lași undeva


certitudine cu pistolul la tâmplă


dar, dă-mi odată un semn
anunță-mă că sunt viu
că nu m-am pierdut în poem

că cele ce ies la iveală
fac parte din viață
că mai este mult până la moarte
sau dacă despărțirea
se-nghesuie în cuvânt
spune-mi
să nu care cumva să greșesc
iubindu-te pre moarte
cu moartea cântând



sala de nașteri



să ne oprim la acest poem
înainte ca el să se nască
să o luăm metodic, încet
(nu ne grăbește nimeni)

deci, un poem înaintea nașterii sale
este o coală albă de hârtie
este o suprafață
care poate să cuprindă întregul Univers
este șansa Universului
de-a avea o cuprindere

apoi, cu fiecare cuvânt așezat
totul se îngustează/totul devinee din ce în ce mai strâmt
mai de neîncăput

simți cum coala de hârtie
se sufocă sub greutatea cuvântului
într-atât
încât despărțirea de silabe
devine singura eliberare



2.


să mai încercăm o dată

să ne oprim și la acest poem
înainte ca el să se nască
să o luăm din nou metodic
(afară este liniște, nu ne grăbește nimeni)

deci, un poem înaintea nașterii sale
este chiar Universul

asupra lui cuvântul se năpustește
cum numai fiarele sălbatice
știu a se năpusti asupra prăzii

fiecare vers coborât pe hârtie este o bucată de Univers
(poate și de aceea poemul
naște la rândul său Nemurire)


3.


a treia încercare

să ne oprim la acest poem
înainte ca el să se nască
să o luăm metodic
(aici timpul nu mai contează)

deci, un poem înaintea nașterii sale
face parte din tine
dar nu sub forma trupului tău
nu din strălucirea ochilor tăi
și nici măcar din ispita mișcărilor tale

el poate fi ceea ce tu nu știi că ai
poate fi umbra mea sprijinită de tine
poate fi ploaia/sau soarele
sau simpla trecere de mână prin păr

un poem înaintea nașterii sale
este tot ceea ce poate să cuprindă
dansul dintr-o cădere de frunză
nimerită/în cele din urmă
sub talpa trecătorului grăbit

ai grijă trecătorule, nu strivi poemele