la vârsta aceea
nu puteam deosebi vocile după salut
umblam pe câmpii sterpe
mă așezam la sfat cu obiceiurile
și cei care știau să îngroape împlinirea cuvântului
mai aveau doar un singur ochi
asemeni ție
o amprentă cu șapte falduri
neîntregite
cobora aerul
ascultă-mă îmi spunea
pe aici stăpânesc reguli fără cusur
te dă uitării
ca să poți trăi cu o vorbă anume
și zeii se pot pierde
rătăcind printre planetele arse
îți voi deschide un drum
cu apă din același râu
decât să întinzi mâna peste care a trecut umbra mea
te vei hrăni cu cenușă albă
până la zbor
totul îți va fi șters de sunete amestecate
încă prea tânăr ești încă rebel
ca să poți bea din propriul sânge
în cetatea adormită
vei culege
dar pentru dar
untdelemnul pământului
apoi se risipea
vorbele-i să-mi fie aripi
cum altfel omul