Se-nhama la iluzii caii firii
cu tropote salbatice alearga
in migrari,
in custodia anotimpului pierdut
aflat in rastignire
si uitari
La poarta marilor deceptii
plangand ecoul ce candva
era al nimanui
acolo te-am vazut cum
priveai urletul tacerii
care nu-i,

Gustai din vantul lenes
al firii si scari albastre coborai
catre tine
umpleai iubito vidul care plange
cu lacrimi de-ntuneric si de sange
pentru mine.

Ah, tropote mari si cuminti


mizand a indoiala si ispita
si iertari
fiorul primelor treceri
ale vazduhului prin mine
si in alte zari.

Nu stiu de ce, dar fug
sa prind in palme trecutul
ca si atunci
cand mai zaream o farama de abis
in chipul tau chinuit de dor
si porunci.

Perdele de cerneala cruda si intacta
ce impanzesc vazduhul cerului tau
iubito
trecerea timpului rezerva amintire
matasea broastei pe lac tesuta
imit-o,
aduna chipul placerii avide
o clipa de rai si-un secol de iad mai degraba
si vin-o apoi
aseaza-ti mahnita obrazul palid
in palma mea straina si rece


de-atatea ploi.

Gaseste in toate un semn de raspuns
si-un semn de intrebare apoi
si taci
glasul meu rece ce canta armonici
scheletelor firii mustind a teroare
unde zaci.
Doar cruci si morminte mi-atarna in umbre
scuipand catre luna uimire si-abis
si doruri straine
cand greierii plang cu sunete frante
vestind regasire si viata si clipe
suflate in mine.

Renaste din seva iubirii confuze
din rana de soare ce-nfige
prin mine
o lava fierbinte prin luna ce rece
transmite mesajul nocturn altor
zile.
Percep aluzia, iubirea nu e
atat de imuna strainelor clipe
umile


ce arde in palme si-n jarul amar
ispita ce naste in rolu-i firesc
unei file.

Iubito, ce arde in mine, ce doare ?
cuprinsul cararii spre-abis si durerea
ce-o simti,
nu da importanta invidiei lumii
si nu misca chipul abstractelor firi
prea fierbinti.

Ma dor mangaierile tale, sunt grele umbrele
inmuiat in ele ma dezgust
de orce vina
noianul de ingeri ce coboara o clipa
in iadul din mine tulburandu-ma
grea lumina.
As, ce tremur, ah, ce fier, clipele dor
placerea ma stinge, in foc cararea
plange iubirea.
Franturi de-anotimp ce zac mucegaite
cu gust de intuneric
absoarbe si fuge in singuratatea inimii
limpezite.


Astazi mor iarasi, voi mai muri din nou
de cate ori mi-o cere gustul inaltimii
in care cad
apele curg involburate din ochii tai iubito
si ajung in oceanul privirilor mele
intr-un vad …
Sublim si umil, durere si placere
franturi de melodie-nmuiata in lumina
umilita
se duc in placerea trecuta-a infinitului
aceeasi tacere, aceeasi vibrare
aceleasi glasuri.

Ma bat in ruine pendule pierdute
ce iarta din timpul neincaput inca
in ceasuri.

Curg iubito, peste mine valurile parului tau
ce leaga amintiri si miros de rasina
tainic vals,
umbre pierdute si inghetate statui
ravnesc acelasi soare, aceiasi usurare
acelasi glas.
Doar vantul mai puternic ce geme


glasurile celor ce demult au construit
norii,
mai indrazneste sa-ti sopteasca
nimicuri despre pur si simplu
ratacitorii
ce regasiti, incearca alta lume
mai tainica acum, mai pura

si mai grea
spre-a fi din nou regasiti
din nou pierduti si din nou
altceva !

Este tarziu, iarba imi sopteste la ureche
despre castelul de nisip sapat in nestiinta
si-mi ineaca
destul de ravasita splendoare a migrarii
spre tine iubito sa-ti soptesc la ureche
o vorba seaca.

Intoarce-te doar pentru o ispita
accepta sansa bunelor intentii
apoi dormi, sa-ti asezi
mai degraba uimirea peste fire


si-ntreaba in uitare de este cu putinta
sa visezi.
Lasa-ti in bataia gandului pentru o zi
sau chiar pentru-un ceas mitul sa discearna
sa absoarba
necunostinta ambelor iluzii
ce duc la moarte si apoi la viata
pierdut in iarba …
regasit in arbori razvratiti si goi
si aruncati in focul blestemarii
peste timp.

Aprinde aceeasi scanteie
ce-a mistuit universul
unitar
implozii uriase mizand a concentrare




renasc din tarana, din apa, din soare
din har
si mor laolalta, se trec si se duc
in alta miscare, in alt anotimp
alt hotar.
Acestea iubito supune-le firii
masoara absurdul si cearta placerea


unui vers
ramai mai degraba confuza si trista
deschisa uimirii caci toate vor trece-n
acel univers
Din inima ploii nu simti sentimentul
ce umbla prin astrul apus inainte
de vreme ?
Pana cand oare, amurgind asupra inchipuirii
sori ascunsi undeva in necunoscut o sa
ne cheme ?

Sa ne impartaseasca impulsul primelor incercari
si astfel cununati
in urma regretelor altor ploi
sa pasim
in adunarea sfintilor, sa gasim cheia
intrarii in descant fara aluzia
in care traim.

Sa credem in divinitate ? Slovele scrise
ne-ndeamna la tacere, sursa lumii
indura si ea

de cugeti iubirea mai mult ca o boare


ce misuna-n inimi de dragul migrarii
tacute si grea
absoarbe in tine lumina si alunga-i
din ea amintirea si gusta parerea
ce-o ai mai intai
raneste-o, pateaz-o, dar mila imprima-i
panseaz-o si linge-i ranile, aseaz-o
la capatai.

E seara iubito, mai cant cu durere
la fereastra inimii tale
fereste perdeaua facand-o sa tremure
ca sa tresara
sentimentul adineauri ucis de-ndoiala
alunga-mi ispita ce doare si suflul din mine
masoara.

Cuvantul din ceruri iubirea exprima
stiu lucru-acesta demonii firii
stand la taifas
punand stapanire pe gandul ce doarme
in nepasarea unei lumi mai bizare
in urma ramas.
Nu crede nimicuri ce spun lucruri mari


nu-atinge bogatia minunilor placute
desarte mimari
gaseste placerea in inima care
vibreaza in sunetul rece
al unei incercari.
Mananc dar apoi mai tare-flamanzesc
beau apa insetarii mai puternic
apoi plang
iubito, grea e umbra din tamplele
norilor ce-aseaza scanteia
pe care o sting.
Ating petala unei flori
apoi o calc in picioare
si-o privesc.
Straine chipuri ma privesc din foamea
ivita-n plantele din jur
care cresc.

Carari ascunse de vreun trecator
ce geme-n ratacirea nestiuta
murmurand
dezleaga-impasurile cartii nevoiase
pe cand aflarea subiectului s-a scurs
ne-nvatand


necunoscand pe oamenii din noi
ce au murit odata cu strajerii
din cuvant
sa ascultati un cantec ratacit
umplut de praf si de-acel vant
trecut pamant.
Voi, mesteri ai cetatii construita
de mana mea in timp si in cuvant
si deceptii
voi, lucratori cu ziua, arendasi veniti
pentru o palma si un gand rastignit
la marile receptii

cum de-ati terminat totusi zidirea
cand schela nu e inca incheiata
scuturandu-va privirea.
Plata pe azi, o palma, o cheie si un cuvant
pentru lucrarea de ieri, si pentru cea de maine
si aiurea …

Veniti locuitori ai gandului
sa-mi dati chiria inca pe o luna
si apoi
sa pastrati liniste, sa dormiti


mereu cu grija ce va inconjoara
anevoie
sa-mi scuturati locuinta dar lasati-mi
praful din biblioteca
pentru mai tarziu
sa desenez in el chipul stramosilor
in randul carora peste timp
am sa fiu.
As muri pentru o secunda iubito apoi
as invia in cautarea locului geneza
o ecuatie
imi intind pentru o clipa gandurile la uscat
gandurile umezite care pana la urma
au facut insolatie.

Am sa-mi astern iubito covorul
inainte de culcare undeva
prin abis
voi adormi cand mi-oi aduce-aminte

cu cosmaruri crude de cerneala
purtate in vis.

Am inteles pacatul ce apasa


prin unda de contact nedefinit
vrand sa-i redau
placerea intr-un vid, privirile
ma-agata-n timpane prin uimirea-n
care stau.

Am sa dorm iubito, am sa dorm
tu mai asculta ecoul ce inca se tanguie-afara
si se stinge
noaptea sarutandu-mi mangaierile
ma-mbratiseaza, ma iubeste,
ma atinge.
Asculta greierii ce canta de frica
plecarii padurii in lumi de abis
si visului alb
nu plange iubito
accepta-ndurarea pustiului glas
de teama cararii ramas.

Mai tunde din pleata padurii
taie din unghiile prea mari
si prea grele
asteapta-ma-acolo veni-voi curand
cu alaiuri de nunta toti locuitorii


iubirilor mele.
Vom face nunta mai curand ca de-obicei
vor dansa jocuri de-a baba oarba
cu batiste –

toti cei ce n-au venit
undeva in glezna anotimpurilor
irealiste.
Vom desena cercuri cu creta albastra
pe fruntile noastre, pe maini si pe brate
si pe piept
apoi ne vom saruta infasurati cu mantaua
timpului. Tu vei astepta, iar eu
am sa astept.

Si astfel
sa-aducem jertfa umbra noastra
plecata demult
apoi sa ma trezesc cu fata spre apus
desenand in aer forma chipului tau
si ascult
acele cuvinte ce le sopteai
intrata in mine pana la glezne
cu buze de foc


arzand inca-odata, acum mai puternic
alungand indoiala primului esec
primului joc.

Dorm acum. Vino iarasi in visul meu
doreste-ti sa iesi afara cu mine
sa fugim,
nu lasa sa ne ajunga din urma
iluzia noptii in care demult
ne iubim.

Prin iarba ce creste mai mare ca mine
gusta-voi din roua anume pentru mine

mirosind
a parfumul sarutului tau cald
ma va gasi dorul tau ajuns prea tarziu
dormind.

Langa mine vei gasi un cantec
scris cu sangele vazduhului indoliat
franturi care
mi le-am amintit din locuri
inca nepatrunse inca-n


nepasare
un testament al unui greier
ce n-a cantat niciodata
un greier
ce pentru tine si-a sacrificat glasul
lumi intregi, imperii ale gandului
sa cutreiere.

Vezi frumusetea urmelor ce au
ramas prafuite pe retina ochilor mei
de culoarea buruienilor
acolo inca se mai petrece la nunta noastra
strainii intind hora oilor
in aplauzele hienelor.

Gusta din cantecul acesta
si plangi apoi sa zambesti odata cu el
odata cu mine
acesta-i testamentul ce am lasat
eu sunt plecat din mine, undeva
in alt trup departe, departe de tine.

Acea infatisare ti-i straina
ia din mine doar clipa in care


nu am gresit.

Ah, canta iar zarea, eu iarasi ma culc
sa zbor fara trupul ce-i sufla avantul
prin iarasi un vis
prin aripi de gand, sa fiu orisiunde
gustand din pacatul vibrarii aiurea
mizand vreun abis.

O, lasa-mi iubito cararea oriunde
sugruma-mi placerea vibralnicei firi
in schimbul iubirii
atat, o secunda din seva infinitului
apoi ce o fi, afla-voi din toate
portile firii
pentru o clipa de rai
un secol de iad as patrunde
insa,
sa fie-acea clipa-un fragment din iubirea
cantecului meu cules din fiecare fir de iarba
de umbra si soare cuprinsa.