Ultimele fire de pãr de pe cap
ți le-ai smuls cu mâna ta
tremurând
în vârtejul a ceea ce credeai cã e disperare,
dimineața, când soarele apunea aprins,
grãbit
de un nor de praf,
de urme de viațã zbuciumatã
de dorințã neîmplinitã
de aromã de cartofi prãjiți
și omletã grețoasã cu mãrar.

Þi-ai pierdut și ultimul fir de putere
acum stai și te uiți necontrolat în jos
la mine.
simțim aceeași bucatã de cer
absurd
fãrã vârf, fãrã substanțã
eu dintr-o gradinã umbritã de încercãri eșuate
tu dintr-un birou îngust.
eu din brațele copilului meu
tu din îmbrãțișarea Altei
eu de aici – din mine
tu din propriul iad!