Ultimele fire de păr de pe cap
ți le-ai smuls cu mâna ta
tremurând
în vârtejul a ceea ce credeai că e disperare,
dimineața, când soarele apunea aprins,
grăbit
de un nor de praf,
de urme de viață zbuciumată
de dorință neîmplinită
de aromă de cartofi prăjiți
și omletă grețoasă cu mărar.

Þi-ai pierdut și ultimul fir de putere
acum stai și te uiți necontrolat în jos
la mine.
simțim aceeași bucată de cer
absurd
fără vârf, fără substanță
eu dintr-o gradină umbrită de încercări eșuate
tu dintr-un birou îngust.
eu din brațele copilului meu
tu din îmbrățișarea Altei
eu de aici – din mine
tu din propriul iad!