Ningea cu fulgi mari,suspendați printre cuburi,
îți trăgeai gulerul, traversând strada, grăbită,
te priveam de departe, dintr-un tramvai cenușiu,
te cunoșteam de undeva,
prin tine curgea poezie,
paltonul umezit de fulgii cubici
îți cădea la picioare.

Pe fabricile-ntunecate ploua
cu picături sferice, de lumină,
le priveam ca pe globurile roșii
din brazii copilăriei,
îți aduceam portocale,
din pletele-ți mirosind a tei făceam cuib,
n-au existat culori pâna la tine-ți spuneam,
prin caleidoscop ne uitam la cercurile de ploaie.

Nu scriu despre păsări, e un sacrilegiu
pe care ți-am promis ca nu-l voi face niciodată,
atunci când toate nuanțele-mi devin brusc netede,
ascuțite, cu vârfuri întinse spre infinit
nu te voi mai putea modela,
tu vei pluti neștiută,
pentru noi va exista o singură moarte,
geometrică.