E vorba de-o lumină
și-o umbră,
în poem... ce licărește-n ochiul
umbrit de un blestem, blestem
ce ironia cu umbra-l impletește - destin
tragic al vieții ce mort fiind,
trăiește...
Și prin penumbre calde natura
se masoară
în mii de întrebari, răspunsuri ce omoară;
răspunsuri neprimite - morbide
nebuloase ce-n zodiile de cancer
sug măduva din oase.
Nu pot iubi doar umbre
și nici urî
lumina, căci dragostea-n ivoriu
va rătăci întruna,
iar muzica din vid va alerga
nebună
spre amarnice iluzii (crepuscule cu lună).
Fără final, poemu-și încheie
vânătoarea; vânatul iluzoriu
și-ascunde disperarea
în fața licăririi din
pașii cei senini - căci vânătoru-i
umbră,
iar ochii săi, lumini...