în jocul privirilor mai respirau doar câteva amintiri imaginare
era destul pentru întârzierea aceea în care ne confundam mâinile
și ni se risipea sângele transparent în tăceri
ne umpleam ochii cu instantanee din muzeul memoriei
orele care consfințesc îndepărtarea au un nume

iar aici ar trebui să se vorbească despre altceva

de când ne conjugăm viețile la timpul imperfect
conturul dureros al serilor miroase a alge dintr-un necunoscut ocean
din nou ne-am ales un chip nenumit pentru cea din urmă premieră
pentru asfințitul din orașul furtunilor de vară
rânjind cinic zilelor care nu vor apuca să ne nască

între palme ni se adăpostește o colonie de fluturi albi
locurile din primul rând sunt altele în fiecare dimineață
de ceva timp aici nu mai locuiește nimeni