începuturile stăteau ca doi cîini nemișcați
la marginea acelui univers
istoria nu avea coapse
nici sîni
nu ispitea încă îndoielile mele
era doar un sugar
plîngea ciudat
i-am luat mîinile nevinovate
holograma sîngelui le păta ca o premoniție
simțeam nevoia să le frîng
să le smulg din umerii fragezi
inutil însă
undeva alt prunc năștea din privirile mele
cu aceleași brațe
aceiași ochi
păzit de aceiași cîini implacabili
cînd am ieșit din oglindă
gemeam
fusese alegerea mea
pășeam amețit pe dalele umerilor mei
pe treptele sternului
nu erau sori care să apună
doar un anotimp incert în visurile mele
îmi căutam numele
singur