Pe cerul alb și neatins al unei minți himere ,
Petale de amar cumplit pictează un regret,
Și mă trezesc cu greu din somnul existenței mele,
Căci simt voința oarbă cum mă atinge încet...

Un câmp de luptă fără lăncier și oaste,
Mi-e inima în frunte cu asprul sentiment,
Ce minte-mi înrobeste și-mi schimbă lumea-n noapte,
Punând între lumină și mine-un continent...

Cuvinte înțelesul își caută în mine,
Când certitudini demne visez și nu-ncetez
Să neg că lumea-i plină de pace și lumină,
Dar ce păcat că ochii te-mpiedică să vezi.