Nu vrei să amânăm secundele fatale,
Umila cifră doi s-o păstrez, să n-o ucid,
Pierduți în undele, în hăurile universale
Opaițul vieții să mă lase totuși să te-aprind ?

Nu vrei să-ntorc ce cred că se mai poate,
Amintiri să-mi curgă-n seri, ca prăfuiți de timp,
Să fim cei ce-am fost, alegând să fim aproape,
Plângând lângă ce ne-a durut în tot acest răstimp ?

Nu vrei să mă-mbăt cu buza ta din nou,
Dincolo de tine să-mi zacă nesfârșituri,
În aurora cu vioare să-mi fi magnificul ecou,
Inimile noastre unindu-se în infinituri ?