Am pierdut,
nu știu când s-a întâmplat nenorocirea
acel strop de cântec:
vibrau corzile inimii
gândurile aerisite nășteau povești
nerostite vreodată,
trăite numai de un copil naiv
ce nu vroia să creadă că viața nu se păcălește cu vise.

Am căutat,
nu știu dacă am reușit:
să găsesc răspuns la întrebări care
parcă în adins m-au închis în carapacea lor,
mi-au furat stelele din privire,
lăsându-mi umbrele înșelătoare.

Îmbătrânită din prima clipă
cu semne de-ntrebare sprijinindu-mi trupul,
cu-aceeași nebiruită speranță
merg mai departe…