Din ceturile mintii amintiri am adus
Despre un alt timp, alta lume, ce acum au apus
Vad o umbra-n trecut, o oglinda crapata
Sau se poate sa fie doar o fata-ngropata


E un el... ce priveste... si asculta si scrie
Despre vise si soapte, despre lumea cea vie
Eu eram el insa totul nu mai are vreun sens
Soaptele tac iara visul e decat gol imens


Cuvinte... putine.. dar nici atat nu mai vad
De ce tot ce visez se transforma-n prapad?
E asa de greu oare visul sa-l faci realitate?
De ce atunci cand ma string ma aud de departe?


Doar atit: "nu mai stiu" este tot ce pot spune
M-am pierdut eu pe mine, in imensa mea lume
Unde sunt? Unde esti? Unde suntem? Si cine
Imi va spune vreodata ce e rau si ce-i bine?


Stelele lucesc palid peste ei, peste eu...
Dar degeaba, nu vad... parca sunt un ateu
Intre vieti, fara viata, dar in viata si viu
Incotro? Nici raspunsul la asta nu-l stiu...


Acolo? Aici? Unde? Peste tot? Nicaieri?
Ce-am facut ca sa merit toate aceste taceri?
Raspunde! Ah, rabdare, imi zici tu ca sa am?
Iar sa rabd? Iar? Cand noaptea imi bate in geam?


Raman ce-am fost... si voi fi iar ce sunt: doar pierdut
Regasit? Poate, nu stiu... nemiscat si tacut
Unde-i ea sa-mi arate cum s-ating fericirea?
Intelepciune... hai, vino, si-arata-mi menirea!