sarutul tau imi lenevi pe buze.
cenusa mi se-mpietri in purpuriu
si ochii tai ii mai cuprinsei o data
(a cata oara!?)
fara-a-i intelege.
plapanda tremurare peste ei
isi gasi fiinta
in doua cristale curgand anevoie
catre propria-ti culme de salas
a impreunarii in patrul buzelor.
privindu-ma repezi tematoare
lacrimile ma chemara palma alintandu-te.
eu stam o vreme
desi gandul nu-mi era altunde
si dorul ma musca naiv de marginile
celei batandu-mi in piept.

si ieri fusese nicidecum altfel
si maine ma voi regasi asemenea,
dar azi...
te-ntreb, azi e-aievea
sau poate doar o
amintire,
ori -stiu eu!?-
premonitie.