Data trecuta mi-ai zambit cu virgule
din varful acela de pestera
unde ti-ai ascuns gaurile , risipa de vorbe!
Mi-ai spus ca zilele noastre s-au incheiat
ca o palma pe obrazul gandului verde ,
si acum mai simt zazania aceea confuza
ce-mi bolborosea dintii , pe care-ai numit-o ceai ,
fierbinte voiai sa mi-l dai , sa-mi arda
varicele emotiei de-a te vedea inc-o data
de parca n-as fi respirat destule ganganii
cand te tineam in poala , la amurg
atunci cand tu , forfecata prin mine
te straduiai sa-mi penetrezi intimitatile ,
cu jugul tau m-am culcat , obosit ,
impestritat de vorbele tale mai mult naclaite
de aburul cotcodacelilor fara vlaga
a ceea ce ar putut fi daca ma nasteam
mai bleg c-o secunda si aveam taria
sa-ti rabd viermii ce mai ca lesinau
atingandu-mi dorinta finala de vis ...

Uf , e din nou dimineata !