Eram cea mai frumoasa nimfa
si ma numeai Amadriada
cand ma chemai in visul tau
rugandu-ma sa-ti cant Balada
viorilor ce modulau acorduri
fluidizand sticlos rasini sfasietor
in noptile prelungi din miezul verii
de prea mult cer de prea mult dor
plouand lacustre-n spatii abisale
cuvinte pasari ce-n tangaj pluteau
rotind solstitial la masa ta de scris
si in poeme izoclinic se-ntorceau
curgand din deget catifea de aripi
sinapse-n respirari pe fila de hartie
nocturn psalmodiand in univers
devorator albastra lor melancolie
cand ma numeai Amadriada
iar gandul tau in rime ma sculpta
un portelan de bob in alabastru
cu muze adormite in calimara ta