intind aceeasi urma de zahar pe viata
pe retina ta crescand tamarini din trecerea mea
azi, cand imbraci la greu in termopane de gheata cordul tau
prin care nici zbaterea nu trece de la pervazul negru si rece
nici mersul tau de riga inchisa in zile fara constiinta de anotimp
fara intoarceri de cocori din zapezi in acorduri vocale
pe genunchi de cuvinte tacute-n gramezi

decrepite trairi in rostul lumii prinse
cu atatea si atatea ace pe hipofize
cu atata trotuar fara sens, fara sir, cu atata perpetuum mobile cand respir
cu atata rau in bine curgand, cu atatea fiind si-atat ramanand
un fel nesfarsit de a fi o uitare, cu gust de gin, in talpile goale
o ratacire aiurea in pas cu perdea, prin claviatura din pagina ta

dragul meu,

inca mai e timp sa mai poti fi rau, sa-mi asezi cumva lumea-n pasul tau
sa scrumezi artist pe tristetea mea, sa mai scrii un vers,
sa mai bem ceva
inca am putea sa mai stim vorbi despre ce-ar fi fost, poate de copii
hai sa vrei un fum din tigara mea sa ma traga ata sa mai cred ceva
hai sa mai imi spui ca nu stiu nimic, stai sa iti explic
(hai sa ma complic)

echilibristica precara cu varful piciorului pe gura cestii de cafeaua
intre a merge verde si intre a mai sta
hoinareala trista prin inconstient cu un toc mai sec, poate indecent

acum scriu asa, poate intr-o doara, intr-o doara rea poate prima oara
galbenul meu fel de-a trai in gol, langa alta lume, fara nici un rol
un etaj caprui cadrilat in gri, maine alta viata, poate si copii

coate stand pe ganduri......ganduri stand in loc.......
m-as intoarce-n toamna sa-mi mai dai un foc.