tu imi tulburi culoarea celulelor si le amesteci,
rosii, albe, negre, verzi...
cu cea mai arida dintre nonsalantele ruginii ale privirilor tale, de acum tarzii,
puzzle de curcubee care se aseaza inaintea si in urma fiecarei lacrimi
- cu prima ma pietrific eu, cu ultima te eliberezi tu -
“Sunt liber acum si mi-e bine”
-mi-ai strigat, spulberandu-mi noaptea de pe frunte-
recul in toate nuantele care nu mai au dureri,
imponderabili atomi si electroni cu timpanele respirand in cioburi concave
din care ma culeg anapoda sa mai incerc o data marea cu degetul,
asezand-o pe toate ranile
galbene, mov, albastre, roz...

mai ridica-ma o data pe virfuri
sa vad unde au migrat cele de pe urma anotimpuri...

tu imi tulburi mersul planetelor si le asezi nefiresc: de la rece la dureros,
pluto, neptun, uranus...
mai da-mi o clipa inelele lui jupiter, sa-mi prind parul in degetele tale,
sa ma asez rosie de emotie mercur pe genunchii de unde atingerea se indragosteste definitiv,
amestecand inghetul de pe sira spinarii cu dorul din maduva oaselor
si uite-asa, sa bem un cocktail de stele bordeaux pe calea lactee,
ignorand planetele care dispar cu toate culorile la terasa la care nu ne mai prind zorile
– atat de trist -
sa te mai plimb intr-acolo cu carul mare , sa pierd in galaxii din disperare,
sa ma risipesc in toate partile, sa aprind in cer tortele,
sa-i fac un referat lui Dumnezeu, sa-l bat la cap cu sufletul meu, azi gri si greu.

dragul meu, noi am parasit planetele care pleaca in graba cu toate culorile...