1.DOI LUNETIȘTI

Sunt visele mele contemporane. În lift mă uit la tine. Se vede de la distanță momentul aplecării pe copilărie. Poate ești cea mai micuță curvă. Cea mai dibace. În tot acest timp el a vorbit la telefon. Știi, afaceri! Până și lunetistul vorbește la telefon. Cu cine oare? Cu celălalt lunetist.


2.DOI TEI

Pe li-la se cutremură stelele. Despre cer am vorbit si la telefon. Are peluză din trupul tău despicat în pizdă. Bobocul se asexuează în lalea. Ceva te face să cedezi. Cedez. Și asta numai pentru că nu te mai pot vedea așa. Pe moarte cu degetul pe trăgaci și cu atenția încordată în jurul țintei. Stolul de ciori a coborât din iarnă peste coroana împletită a teilor din parc. Își continuuă simfonia neagră din verdele foarte înalt. La sfârșitul zilei apusul ne mângâie pe gene. Ca un machiaj de calitate. Arătăm bine. Toate visele ne sunt scoase în evidență.

3.DOUÃ VISE

Este o dâră de lumină pe rază. Sunt buzele tale pe sticla de șampanie. urmele dinților tăi pe fursec. Pașii tăi pe coridorul mansardei. Pe aventura din lift. Partenera mea avea blană la coborârea-n maimuță. Ești plină de splendoare la dineul antinc. Poți sfârși electrocutat. Departe de lume. Nu este cazul să te gândești la asta, visul înseamnă altceva.

4.DOUÃ PRICOMIGDALE

Am scos capul după pricomigdale. Adevărul lor îmi înrobise mirosul. Joci rolul Diavolului. Treci totul prin maci. Prin cearceafuri și ceruri. Însoțit de stele până la finalul târziu în care te iert și-mi dăruiești totul. În care te iert și te sinucizi. Te sacrifici iubirii în care îmi săruți zâmbetul pe strălucire. Puteam fi două pricomigdale. Cu gusturi diferite.

5.DOUÃ STELE

Pentru că mă pierd în amănunte ca de fiecare dată când evit să vorbesc despre asta. Despre puiul de leu și blana sa folosită la căptușirea leagănului. A uterului. Copilul va fi mulțumit. Ai perfectă dreptate, nu mi-am dat seama. Te pierzi în amănunte. În descrieri haotice ca sufletele noastre care mizează pe iubire. Carnea jupuită a puiului de leu a fost acoperită cu revista porno. Nu se mai vede nimic. Ne zâmbești de peste tot. Din vârful coperții, din vârful buzelor, visului. e bine. Puteai să faci totuși ordine în viața ta, înainte de asta. Îți amintești cum am părăsit separat sala cinematografului? În urma mea, stelele s-au stins una câte una pe ecran. În amintirea furtunii pe care ai detonat-o în noi. Tot separat am părăsit și scena în aplauze diferite. Și absolut invers stau lucrurile cu viața. Am rămas singur până târziu cu privirea închisă în afară, pe bancă, sub trilurile ciorilor din tei.

6.DOUÃ VRÃBII

Am rămas singur cu privirea închisă în afară, pe bancă, sub trilurile ciorilor din tei. Scot capul de sub staniol și mă apropii de floare. Lunetistul își fixează ținta. Bobocul de lalea îmi explodează în față. Reculul se prelungește până târziu sub stea după dealul pe care ne urcam împreună să stoarcem câte o dimineață din pielea elastică și transpirată a nopții. Din gunoiul curat al viselor. Din cosmicul lor întuneric. Trag de liniște ca de o coardă sensibilă, făcând-o să vibreze și să cânte, să își iasă din linia perfect întinsă a unui zâmbet constant. M-am trezit pe banca universală. Privește câtă treabă au vrăbiuțele astea. Nu-și mai văd capul de atâta treabă. În tufișul din spate. Pe iarbă. Pe pavajul din centrul comercial. În aer. Pe nori. Pe muzică pop. Ochiul înțepenit în moarte al ciorii, reflectă aripa înțepenită în zbor a altei ciori. Mă folosesc până departe de cioară și asta îmi convine. Lunetistul nu ratează niciodată. Asta te obsedează. Că mă obsedează. Că uneori mă gândesc numai la asta. Puteam să fiu în mijlocul trupelor inamice. Nu aș fi simțit nimic. Ca de fiecare dată când îmi pierd atenția și nu mă mai interesează asta și asta. Nu mă mai interesează nimic.


7.DOUÃ CAPSULE

Cine mai numără capsulele din pahar și sentimentul dăruirii la pitici? La cactușii din seră? M-am lăsat picurat pe gene. După gust nu părea să fie sânge. Întârziasem la atentat. Ești plină de portocale pe picioare. Vei desena covorul alb. Te vei deschide ca o venă. Gestul dezechilibrează în contextul creat de capsulele vernil și de muntele ce se reflectă și se scufundă-n lac. Merită încercat. Mocheta păstrează imaculată imaginea muzicii din pașii tăi și din privire. Poate chiar din momentul unei încruntări. Foarte ușor ajungi principalul vinovat de la tei până departe, la prima mamă și la primul bărbat.

8.DOUÃ MAME

Două căpșuni diferite nu au același gust. Nici în amintire. Și pentru amintire ajunge o căpșună cu două gusturi diferite. Important e când se face liniște. Între doi oameni ce au gusturi diferite. Cine își va dori liniștea mai mult. Și cum vor demonstra asta? Lunetiștii arată la fel. Nu pot fi văzuți niciodată împreună. Nu pot fi deosebiți nici prin numerotare.


9.DOI LUNETIȘTI DIFERIÞI

Sunt un golan sub cerul îndrăgostit la linie de mare. E tot ce poți spune? E singura descriere posibilă a fericirii pe care o adopt și o hrănesc direct din sfârcul cu cercel. Dacă sunt fericit nu mă poți face fericit. Recunoaște. Ai momente când o iei razna. Pentru o clipă era cât pe-aici să te cred. Să te felicit. Doar pentru o clipă când în picăturile de rouă ce îți cad din pizda modern excitată, s-a reflectat ușa de la intrare și a apărut lunetistul cu părul explodat sub presiunea șampaniei. S-a terminat cu absența. Apoi au atins pământul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi prea simplu dacă s-au spart. Mai vreau o dată și încă o dată. Până la capăt de această dată. Așa stau lucrurile în fiecare zi și mă prinde noaptea pe cărarea părului tău ce încă mai visează la chiloți. Poate nu te gândești la asta. Poate nici el nu se bucură de libertatea de a visa la perechea regală. În castel s-au aprins luminile din marea sală. Se repetă în draci momentul ceremoniei. Puiul de leu apare cu revista porno pe cap. Sunt implicat în rolul de vedetă câștigat. Femeile își întind mâinile spre locul în care ar trebui să mă aflu. Chiar între părinți. Pe sudura fină dintre ei. Voi fi înghesuit ca de fiecare dată când las totul în seama rudelor. Ar trebui să te calmezi. Atâta timp cât cercetările continuă, nu ai motive de îngrijorare.

10.DOUÃ CEASURI

Și dacă îmi vor găsi trupul și se vor mulțumi cu el? problema e că am uitat. Chiar nu îți amintești unde l-ai lăsat. Deja e târziu. Vaporașul de agrement s-a scufundat trăgând în vârtej, după el carnea mea încercănată. Nu mă pot prezenta în această stare. Vreau să mă feresc de bârfe. Dacă mă dau un pas sau doi în spate mă voi admira pe mine cum te fut. Dar nu te gândi la asta. E problema mea. Vroiai să mă întrebi ceva? Da, cum te-ai rătăcit? Am urmat panta curentului care m-a purtat. Pe curcubeu răsăriseră câteva stele. Părinții s-au privit cu dragoste pentru o clipă și le-am scăpat din atenție. Asta a fost tot. Nu îmi trebuie mult să mă rătăcesc. Și apoi a mai fost comportamentul ireproșabil al mamei. De o viată, de două, de trei, din totdeauna închide ochii la unele chestii. Așa a fost mereu. Știe că îmi place.

11. DOUÃ CURCUBEE

Nu exista nici un cadavru și tot ce nu există merită inventat și ascuns în timpuri mai blânde. M-am simțit obligat să fac asta. Rămăsesem dator algelor și plantelor de pe fundul mlaștinii. Iar sunt praf la margine, departe de spațiu și de îndatoririle zilnice. Târât de vârtejul gros al speciei. M-am plictisit de toată vrăjeala asta pe care o întreții ducând de zgardă puiul de leu. Mai bine te-ai uita pe revista porno și așa înțeleg că nu îți mai pasă. Răsfoitul îți va da un aer sincer distant. Mi-am amintit de asta așa, când te așteptam în stație cu vrabia ciclop pe sârma din mână. Nu aveam bani pentru doi ochi. Așa că vânătorul a păstrat unul ca pe amintirea unei iubiri lipsită de priviri. Ciripitul îi scăpase deja, înțepenind definitiv chiar în fața ciocului ca un sunet constant ce începe să semene cu liniștea.

12.DOUÃ CEȘTI

E un moment solemn. Cel al dăruirii. Totuși, nu îți pot reproșa totul. M-ai ajutat să împing barca în mlaștina și să ambalez cadavrul. În staniol se reflectau stelele. Luna era dincolo de verdele negru și înnoptat al copacilor din pădurea învinsă și ea de umbra ta. Apoi ne-am abătut de la drum. Ca de fiecare dată. Soarele era la apus scurgându-se de pe structura metalică a podului de deasupra noastră pe staniolul înroșit de deasupra mea. Știam amândoi că este pentru ultima oară când facem asta. Ne confruntam tot pentru prima data cu o astfel de îmbrățișare separată. Ruptă în două. Lunetistul ne urmărea din frunzișul răpus de razele ascuțite ca niște lamele pe care se mai vedea încă sângele cerului. Eu, cuminte sub staniol. Ea lingând ciocolata de pe partea cealaltă.


13.DOUÃ SENTIMENTE

Atunci s-a auzit explozia șampaniei. De ce faci asta? De ce faci scene? Problema e ca până și tu știai că nu mă mai doare nimic. Pe asta mizai. Pe adevărul nearticulat al cadavrului. Durerea nu există dacă este mută. Astăzi e rândul unei nopți liniștite. Prima noapte liniștită. Nu poți face prea multe cu un cadavru. Poți alege pentru el. Vreau la soare. Vreau să stau la soare. Scoate-mă la soare. Du-mă măcar sub candelabrul din sala de ceremonii. Pentru ei nu mai contează. Pentru tine sunt doar un ciudat. Un sentiment ciudat. E tot ce sunt. Încă mă caută, deși am fost aici tot timpul, deși am fost cu ei. Cu ei în gând. Dacă fac asta nu mai e nevoie de nici o explicație. Înseamnă că îmi place. Și ei știu asta. De asta mă caută. Sunt agitat și nu o să mă potolesc. Simt în genunchii pe care nu ar mai fi cazul să îi simt. De ce mi se întâmplă tocmai mie așa de fiecare data când nu vreau să fug. De ce îmi vine? Chiar și în imposibilitate. Dar nu mai e cazul să ne întrebăm așa ceva.

14.DOUÃ FRUNZE

Am deschis ochii, chiar dacă noaptea trecută îi lipisem de stele. De cerul gurii tale. Două glasuri. Două dezamăgiri. Pe ele se ridică cu grație campionul. Lunetistul îl prinde în vizor. Se apleacă și mă învelește în petale. Învinșii sunt în siguranță. Victoria este atrăgătoare pentru lunetist. Așa stau mereu lucrurile pe ecranul frunzelor de nuc.

15.DOUÃ SUNETE COLORATE

Li – La.

16. DOUÃ ACCIDENTE

Eram atent la canar. De sus de la balcon se vede totul pe masa rotundă, până la răsărit. Treci cu zâmbetul pe buze prin fața tuturor. Traversează haotic și râd isteric când o lovește mașina cu acțipildul regal pe bord. Lunetistul apasă și de această dată pe trăgaci. Într-o jumătate de respirație. Jumătate albastrul senin al cerului, jumătate albastrul senin al mării. Jumătate respirație. Jumătate nu.

17. DOUÃ COPILÃRII

Mă miră aerul copilăriei chiar în clipa ei splendidă pe dinăuntru și verde. Sunt două copilării. Lunetistul nu îți ratează tatăl care te provoacă. Va părea o dejucare de planuri. O întoarcere a situației dinspre maturitate spre gângurit. Dinspre rol spre realitate.

18. DOI LA FEL

Sunt doi la fel de încântători ca la început. Nimeni nu se pune cu ei. Nici măcar sora antrenată în ospicii. Nu te gândi la machetă ca la sfârșitul fiecărui antrenament. Pe geamul palid al ospiciului se scurg niște oameni și din pământ. Aceștia trăiesc însă sfârșind în planul lunetistului. In destrăbălarea lui contemporană. Poate că trage la întâmplare mă gândesc să nu fie niște coincidențe.

19.DOUÃ SÃGEÞI


Înainte de pușca cu lunetă trăgea cu arcul dintre sprâncene. Cu el le-a vânat pe fetițe. Acolo departe pe linia orizontului din vremea naufragiului pe balenă. Egiptenii au otrăvit vârfurile. Le-au înmuiat în discreția dimineții. Nu te întinde la soare. Lași urme pe curcubeu. La soare? Poate peste tot. Ca atunci când nu m-am putut opri și partenerul a înțeles perfect asta. Un trup va căuta alt trup în care să se înfigă. Trupul tău spre exemplu.

20. DOUÃ IUBIRI

A doua iubire a fost înainte de prima. Mereu îți povestesc despre ele. Sunt importante pentru stele. Lași totul în seama mea. Problema importanței și ordinea lor. Sunt importante și pentru sora antrenată în ospicii. Ca un vis împărțit între sora antrenată în ospicii și stele. Lunetistul trage la mijloc. În ce le unește.

21. DOI AFARÃ

Peste tot, mașina escaladează sensul firului de păr vara. Mașina o face cu ușurință și mă scoate din minți cu eleganța sa. Aerul din timpul ploii ne-a zdruncinat. De ce m-ai sunat? Sunt departe de linia generală. De îndatoririle zilnice abătute spre vis. Lunetistul la cine oare visa cu degetul pe trăgaci? Cu siguranță se gândea la tine și la mâinile mele care țin altceva acum în vizorul lunetei.

22. DOUÃ FRUMOASE

Sunt două foarte frumoase. Mai frumoase ca niciodată, prietenele tale chemate la comandă. Să nu uiți că le face o deosebită plăcere. Să mă șicaneze. Să mă gâdile pe sfârc. Pe analgezice. Direct pe prințul din visul cu baia servitorilor. Cu bentițe colorate incluse în echipamentul obligatoriu. În aceste condiții și promisiuni, lunetistul mizează pe viața sa armonioasă.


23. DOUÃ TRENURI

Soarele bate neîntrerupt în același loc, ca și cum nu ar trece prin pădurea deasă și întunecată
trenul în care doarme îngerul traficant ce îmi aduce pizda ta.

24. DOUÃ SENSURI

Păsările ciripesc. Sunt senzațiile mele din faza verde spre gri a planetei. Spune-mi te rog ce sunt ciorile. Că sunt păsări. Că ciripesc. Spune-mi toate astea. Lunetistul este adeptul tăcerii și al liniștii. O face în grabă. Ca pe o obligație neplăcută. Împușcătura se amestecă cu ciripitul în tăcere, ca într-o liniștire grațioasă a ecoului.

25.DOI COPII

Se zâmbește din înaltul narcotic al cocotierilor. Mamut nu o înțelege pe veveriță. Nu înțelege asemănarea dintre aceasta și monument. Și nici veselia criminală a puiului de om nu o înțelege. Se sprijină prea mult pe stele. Pe prietenia lor. Mă sprijin pe stele? Adică ceeeeeee? Adică cuummmmmmmmm? Tu și puiul de om?!. Niciunul nu vede puiul de stea!

26. DOUÃ AMINTIRI

lunetistul ratează pentru prima oară. Lunetistul ratează pentru a doua oară. Sunt cele două amintiri ale lunetistului. Unicele sale ratări.

27.DOUÃ NECUNOSCUTE

Cine îl strigă de pe margine? Aceasta pare să fie necunoscuta mirării. Lunetistul îi cade victimă. Nu își poate mișca fruntea înțepenită între cele două ratări. Omul nu poate evada din substanță. Dar se poate plimba prin ea. Purtând peste tot amprenta diferită și unică a celor două ratări.

28. DOUÃ LÃMÂI

Să te storc. Spui întorcându-te, cu zâmbetul ce îți scoate în evidență perla roz și despicată a cercelului, spre lunetistul galben ca lămâia.

29. DOUÃ PUPILE

Mă văd. În imense iubiri. În limpezi catastrofe. În ochii mei melancolici.