Copiii galbeni alerg diformul,
spațiul violat de pixeli aplatizează infinitul.
Conturez dând foc la cadavre
păsări aruncate in zbor albastru, celest
orhidei in ape stricate,
pluteau memoriile miresei sugrumate.

"-Spune-mi ceva de bine!... asta imi spunea mereu."

Oglinzile doamnei plâng visul nebun
adorm frânte reflexii increate
In orașul plin de satin
mă intâlnesc comemorând sur
săpături in oceanul infirm al nebuniei,
desenând cu creionul cerul mercur.

"Imi aduc aminte de tine, ca să pot să citesc cu gura otrăvuri de acum inainte".




(Stau la colțul unui vis măzgălit
...ștergând prăpastia fără sfârșit)