Privesc in univers si-mi pun o intrebare
De ce oare fundalul este un negru mare?
De ce n-ar putea fi un alb orbitor?
Si cu stele albastre sa straluceasca usor.

De ce universul e infinit si nu limitat?
De ce nu putem trai intr-un alb imaculat?
Ca sa poti sa vezi intotdeauna ce-ai visat
Si sa nu uiti niciodata ,ce acum ai fi uitat.

Iar pana sa termin de pus aceasta intrebare,
Raspunsul mi-l sopteste o voce induiosatoare
Cu parfum de piersica , si aroma de cantare
Gasesc ce-am cautat si ma-ntreb…cum…oare?

Raspunsul erai tu si tot ce e de tine,
Caci tu erai patrunsa de mult timp in mine.
Simteam ceva aparte ,simteam ceva frumos,
Ceva ce ma atrage intr-un mod melodios.

Si atunci eu mi-am dat seama ca se numea iubire
O forma a visarii impregnata-n fericire.
Uitandu-ma pe cer am vazut multe stele,
Si iar ma intrebam de ce sunt multe ele?

Ele sunt niste niste litere, cuvinte , fraze de iubire
Imprastiate multe pierdute-n nesfarsire.
In numar de miliarde ele se gasesc,
Insa e greu sa vad una care sa ti-o citesc.

Dar o gasesc chinuindu-ma ingrozitor
Si spre surprinderea mea, nu era nimic in interior.
Era pustiu dar un pustiu frumos,
Era rece dar un rece calduros.

Caci nici toate stelele din univers n-ar putea descrie
Iubirea infinita ce ti-o port eu tie…..