poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1248 .



(pre) text...
poezie [ Underground ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [levante ]

2004-05-16  |     | 



'mail întârziat….

Nu te mai am decât pe tine
Frumoasa nopților de ''net''
Si-acum presimt ca-ncet, încet
Vei trage dungă peste mine

Aș fi putut sa mint frumos,
Să-ți spun că nimeni nu te-ntrece
Dar mâna-mi tremură si-i rece
Și te iubesc ''citind pe dos''

Poți sa te-ascunzi la post-restant,
Sa te închizi ca o mimoză,
Dar eu, bizarul din Levant
Te voi canta și-n vers și-n proza

Nu te mai am decât pe tine,
Din toate numai tu rămâi,
Acarul meu fără de șine
Si bucuria mea dintâi!
**********
Mi-e teamă...

Mi-e teamă, doar, c-am să te pierd,
În rest, veni-vor, trece, toate...
A vieții toamnă o desmierd
Gândindu-mă că totuși, poate...

Dar ești atâta de departe
Că doar cu gândul mai ating
Hotarul mut ce ne desparte
Și-mi plouă-ncet din ochiul stâng.

Aș vrea să vin, ai vrea să pleci,
Un contratimp fără scăpare
Îți frânge aripile seci
Și plumb îmi toarnă în picioare.

A mai trecut un an, un pas,
O adiere doar, o boare,
Chiar de-ai venit și n-ai rămas
Eu îți culeg, din colb, o floare.
Mi-e teamă...

Mi-e teamă, doar, c-am să te pierd,
În rest, veni-vor, trece, toate...
A vieții toamnă o desmierd
Gândindu-mă că totuși, poate...

Dar ești atâta de departe
Că doar cu gândul mai ating
Hotarul mut ce ne desparte
Și-mi plouă-ncet din ochiul stâng.

Aș vrea să vin, ai vrea să pleci,
Un contratimp fără scăpare
Îți frânge aripile seci
Și plumb îmi toarnă în picioare.

A mai trecut un an, un pas,
O adiere doar, o boare,
Chiar de-ai venit și n-ai rămas
Eu îți culeg, din colb, o floare.
*********

A trecut, iar, un an
Prăfuit geamantan
Rătăcit într-o gară pustie
Fără trenuri și flori
Numai doi călători
Așteptându-se fără să știe

Că acarul, buimac,
N-a mișcat nici un ac
Dinspre mine spre tine
Am trecut, iar, razant,
Ca-ntr-un veșnic desant,
Nemurind printre șine.

Toată viața '' pe blat''
Am trăit și-am uitat
Până și al tău nume
Doar atât ai rămas:
Efemerul popas
În această vremelnică lume...

Depărtarea și tu
Un perpetuu atu
În tăcerea ucisă de larmă
Aștept ultimul rol
Și-un bilet la control
Necesarul semnal de alarmă...

Aș fi vrut să te-ating
Să te văd și să sting
În privirea ta o întrebare
Numai tu poți afla
Numai tu poți salva
Un răspuns condamnat la uitare.
********

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!