Morfeu s-a-ntors cu fața la perete,
Scârbit de indolența mea vădită,
De căutarea mea neîmplinită
Prin revărsări de unghiuri și catete.

Nepregătit, rup taina desfrunzită
A visului din lumile concrete,
Pierdut printre maiași cu amulete
Și Sfânta Afirmație păzită.

Mă-ntorc la rostul zilei și-al iubirii,
La tot ce n-am avut și mi-aș dori,
La semnul imprecis al năruirii.

Un ornic nestrunit sparg într-o zi.
Dar nu-nțeleg că logica gândirii
Întotdeauna e a nu gândi.