Firul de iarbă vernil
îmi mângâia tâmpla stângă,
niciodată atingându-se de
cea dreaptă,
vidul începea prin
a se împlini
cu bucăți de particule
de nevid,
dintr-o lume străină mie,
de pe steaua Pluto

Cu un suflet transparent,
zâmbeam larg
în lumea nouă

Unde?, îngeri din
veacul trecut
bătând din aripi
de stâncă

Poftiți, veniți
Împliniți-mă cu ea
Ah!, ce n-aÈ™ da
să o am timp
de-o eră
înmulțită cu infinitul
neegalat!