Privirea ta mă răpește.
Fug. Lipsa ta mă rănește.
Mă tem și m-ascund într-un gang;
dorul tău – nevăzut bumerang
mă întoarce spre tine orbește;
eu sînt cea care-acum te dorește
și-ți iese mereu înainte;
tu, ce te crezi mai cu minte,
îmi îndrugi un sac de povești.
Nu vezi că ești trist și slăbești?!
Iubirea nu știe de rang;
dorul tău - nevăzut bumerang
m-a lovit în piept c-un oftat;
tu m-alungi, însă el m-a chemat
și-alerg din nou către tine.
Vezi ce face dorul din mine?!
Am să-l închid în cămară,
iar dacă scapă spre seară
și te-ajunge prin somn sau prin vis
să știi c-așa ne-a fost scris:
cîtă vreme vom fi despărțiți
să umblăm prin lume răniți
nu de glonț, de săgeată sau ștreang,
ci de dor - nevăzut bumerang.

© Elena Malec, București, 1984