îmi vorbea de o libertate lexicală
cu anii înghesuiți în scene de viață
și manuscrise care nu ard
în trupul înfometat de trecător
luminile se purificau succesiv
înălțare și cădere
până la o naștere fictivă
realitatea iluziei
la o margine ruinată de timp
se băteau monezi pe soartă
cu tristețea ceasului deșteptător
sculptat în lemn de nuc
niciodată întors de rotația pamântului
acolo de unde venea cântecul nu mai ploua
copacii doineau jupuiți de coajă
și mă ascundeam zadarnic în pădure
copilul de rouă luam de suflet în genunchi...