poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-05 | | Dealuri vegheate de spinarea de suliți a gardurilor dărăpănate. Prin praful depărtării, muieri dezarticulate, cu oase curbe, târăsc în urmă copii ascuțiți, cu ochii ca marea. Femei cu umeri pistruiați și ceafa umflată fac drumul la cimitir, dinspre sat, pelerinaj la locul crucilor cu chipuri lipsă, în tonuri sepia. Cimitir străjuit de hârca de cal mort acum 20 de ani, la colectivizare, de iazul verde stătut, din care broasca râioasă a Universului iese seara și înghite canicula. Tata mare stă în capul scărilor cu țața Mița mereu lângă el, cuminte ca un înger. Trec Paulina și Ghița cu sacii în spate, grei, vin dinspre castelul de apă de pe deal. „Ei, ce se mai găsește prin grădina Domnului?” întreabă tata mare cu un zâmbet ascuns de pălăria de paie El nu zice niciodată „ce se mai fură de la colectiv” aceste cuvinte nu trebuie spuse pentru că n-au nici o valoare. „Ete, nea Mirceo, niște coceni” mormăie țâfnoasă Ghița, cea cu mustăți și pete pe față și cu copil bolnav acasă. Nimeni nu crede o iotă, Așa că râd toți, din inimă. Tata mare trage de-o parte masa scundă, cu trei picioare Pe care va sacrifica o lubeniță, curând, Dând voie, în sfârșit, Soarelui să plece la asfințit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate