Un fulger suparat
din cerul intunecat
zarind copac apropiat
nemilos l-a despicat.

Copacul nu s-ar fi suparat,
daca fulgerul infumurat
i-ar fi explicat;
c-asa s-a invatat.

Pe cand fulgerul se gura;
ca nu este vinovat,
ca nu l-ar fi despicat,
de n-ar fi fost aruncat.

Dorind sa se razbune
copacul puterea-si pune,
corpul si-l intari
pletele-si despleti.

Cu inima-i in doua
crestea-ntr-o zi ca-n noua,
si iaca se-nalta
pana la mandrul soare.

Soarele cum la vazut
pe loc mi la facut
la fel ca nedemult,
si mai frumos,cu mult.

Cu inima-i impreunata
copacul uita de cearta,
ramas i-naltul cerului
mult deasupra fulgerului.