Ne dăruim vlăstarului iubirii.
Eu îl silesc să intre în canoane,
Tu îl ferești de spaime și consoane
Și îl îmbraci în haina amăgirii.

Severitatea mea în largi amvoane,
Dospind precepte peste legea firii,
Blândețea ta, dând liber frâu pornirii
De-a contura din dor și joc icoane.

Gândesc la două talere de ceață,
Contururi vagi de suflet ce-or purta
Acea Balanță Cosmică pe viață

Între un nu și mai apoi un da.
Un echilibru clipa ne-o răsfață :
Înțelepciunea mea, Iubirea ta.