Noaptea în care orașul și-a găsit culcuș
e mai oarbă decît un ochi scurs
din găvanul cerului.
Degeaba îți stingi chiștocul pe fața ei
întunecată. Nu te mai simte.
I-a murit de mult nervul.
Foșnetul betoanelor pune pe fugă
șobolanii și pe-ai lor stăpîni,
îmbrăcați în cartoane.
Foșnetul ierbii e un necunoscut
care sperie copii.
Anesteziată cu bere la halbă și cu manele,
Cetatea are un destin mai pitic
decît mersul piticului;
cucerită va fi de armata ascunsă în canale
ca-n burta unui cal troian, pictat în culorile
păcii și ale aurolacului.
Asta și pentru că îngerul ei păzitor,
între un miting și-o grevă,
tocmește cu ziua întunericul
să țină el în viață speranța Luminii,
în timp ce diavolul pune suflet,
lucrează cu sîrg,chiar și
peste program…