Am noptile pline de cosmaruri
de cand demonii mei
nu-mi mai populeaza visele.

Obisnuiau sa ajunga deodata cu tine,
beti morti,
contorsionandu-se in gesturi obscene
si aratand inspre noi cu degetul:
"pierdutii"!

N-aveam loc la masa lor
si dansul nu se termina niciodata,
doar culorile florilor din rochia ta
inmugureau,
reamintindu-mi la rastimpuri
ca si tu ma bantui.

Am diminetile grele si intunecate
de cand demonii mei
te-au urcat in trenul acela mare,
cu voia ta,
comod instalata in locomotiva mecanicului
si te-au convins
ca o plecare e mai scurta
decat un somn linistit.