Marină

Se împrimăvărează în suflet
și–mi aduce zvon de mare
Așa că mi-am dorit ca brusc
să o cuprind în brațe
cu tot cu valuri
și miros de scoică…
s-o răsădesc în mine
adâncul să mi-înnec în ea
ca și când ar fi ultimul răsărit
Ca să revin în aripa de pescăruș
sălbatică săgeată chiuind
dintr-un orizont în altul…
Și apoi ca două umbre nebune
sub spuma dantelată dănțuind
scăldându-ne în argintiu de stele
scoicile au să ne împrumute
sidefiul pentru o noapte
fierbinte pe nisip.
Iar algele ce-mi înverzesc privirea
Au să te sărute când șoptesc
Iubirea noastră tăinuind…
Pe țărmul ros de vreme
ne-am regăsit scrijelind
conturul de astă vară.