Pe pleoape stau, arzând, imagini vii,
Care se scurg cu dorul greu pe gene
Și ard pe buze stropi de măreții
Zidindu-se în veșnice catrene.

Se-ndoaie plopii troieniți de frig,
Sărută iarba-n farmecele lunii,
Iar tu mocnești în visele ce frig
Și te dezbraci de spuzele minciunii.

Înșirui, azi, cerneala tăinuit,
Vrând să desfereci șoapta colii albe,
În lacul serii vezi nemărginit
Înmormântarea vechilor podoabe.