Sunt dintre aceia care-ntr-o vitrină
plină cu spoturi și muzică divină
nasul mi-l lipesc, de sticla rece, prăfuită,
sorb cu ochii vinul de dincolo,

Lichidul acela dintre mărfuri, care
când me legăn într-o parte sau în alta
mă imită,

Mâna mi-o întind fără să vreau, dorință pură,
sete de-a avea un lucru care nu se fură,
care nici nici nevoie nu e, nici măcar de dar,
e doar o valoare pusă colo, în zadar

și un preț absurd de mare pentru ora asta
care mă-nconjoară în amurg și-mi spune
“și cu asta – basta.”