Mereu, mereu un trup și-un gând revine
Și ce-i mai bun în noi se-ntoarce iară,
Ca să urcăm un drum incert, de seară,
Ce într-un colț de șoaptă se mai ține.

Sunt doar un punct ce pentru-a câta oară
Stă matematic în adânc de sine
Și nu mai știe dacă-i rău sau bine
Să fii vehicul spațiului de-afară.

Sfârșitul e o fracție-n scădere.
Va dăinui știutul din potir,
Trup renăscut și îmbiat la miere.

Din care-am tot desprins câte un fir,
Să-mi țes veșmântul care nu mai piere
Și stă la rând, să fie uns cu mir.