de la fereastra mea
mi-e cerul si mai aproape
intind mana si aprind toate stelele in noapte.
stii,
candva pe strada aceasta erau felinare
ne ajutau sa ne regasim drumul spre casa, dupa stele ne orientam, mai ales dupa aceea pe care am numit-o noi doi intr-o seara, hai sa fie steaua noastra polara, mi-ai zis atunci.

e seara, luminile in case nu s-au aprins,
probabil inca rataciti pe strazi
poate va mai tarati umbrele
pe trotuarele sparte
de pasi, de ganduri, de resturi, de graba, de jocuri uitate, sotron ambiguu, stii, si lui i-am incurcat regulile.

de la fereastra mea
mi-e lumea departe
pierduta
in aceasta calma inserare
si, stii, pluteste un nor razlet razvratit oranj, peste oras