De vorbe și aere sunt sătul
Când vin din partea tuturor;
Când capul lor e atât de nul
Îmi vine să plâng și apoi să mor.

Să spui tot ce ai și ce simți
Și să nu uiți de unde ai plecat;
Tu acum pe mine mă minți
Și spui că totul nu-i adevărat.

Când eu mă chinui ca să nu pălesc,
Tu, cel care nu ai nimic certificat,
Doar stai și sper să nu găsesc
Căci nu gândești cu-adevărat.

Că simți ceva e de la sine înțeles
Dar numai tu nu știi să-l spui –
Când pe-al meu suflet l-ai ales –
Îl văd acum ... dar totuși nu-i.

Acum înțeleg de ce poți ca să râzi
Căci tu nu știi să faci și altceva;
Când sufletul nimicitor ți-l vinzi
Atunci al meu renaște din ceva.

Cu râsul tău sufletu-mi este hrănit
Și-aprinde un imens adevăr strălucitor;
Dacă știi să prețuiești necumpănit
Descoperi un râs călăuzitor.
( 17 martie 2003 )