Ieri,
Viermii mi-au mușcat buzele...
Azi,
Fluturii nopții și șerpii mi-au sfâșiat trupul...
Mâine,
Moartea sufletului îmi va cuprinde ființa.
Încă de la un fir sădit
ca sufletul meu în adăpostul uitării,
Până la ultima petală ce se va desprinde
ca ultima petală ce fuge spre același adăpost....
Trandafirul negru ascunde o poveste!

Un spin de trandafir mi-a fost înfipt în inimă
iar din sângele meu, azi,
se hrănește un alt trandafir,
spre a începe o nouă poveste.
Dar ura și groaza împinge spinul și mai adânc,
ca foamea șarpelui ce îl face sa-și muște mai adânc prada,
iar spinul lasă cale liberă altor spini,
iar durerea îsi pierde culuoarea, cum
prada șarpelui se pierde în otravă.
Acum ziua de măine a sosit.
Trupul s-a fărămițat de tot, iar
sufletul meu se teme, căci el știe că nu e nemuritor.
Acum creaturile nopții și ale întunericului
îmi digeră găndurile,
iar un vampir mi-a furat sufletul,
sau ce-a mai rămas din el,
și acum sufletul meu zace într-o colivie de spini.
De spini ai aceluiaș trandafir negru,
spini culeși de năluicile cimitirelor,
și pătați de sănglele celor deja trecuți de viață.

Din sufletul meu, la fiecare secundă
Gazda mea cu colți de lup,
Mai distruge încă o dovadă a existenței mele,
dar cum nimic nu dispare, ci totul se transformă
dacă dovada materială s-a transformat in scrum,
energia spirituală va fi materializată,
la răndul ei,
Într-un văl fin cenușiu, fără formă, fără gust.
Iar acum mingea roșiatică
s-a arătat completă și își admiră,
cu stupuoare strălucirile în apele zbuciumate
și acum eu simt cu adevarat, cum
ființa mea, trece ușor în nenființa,
datorită trandafirului negru.