poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-12 | |
Cu fiecare cădere de stea,
M-am străduit să culeg o dorință Și s-o-ncui cu mica cheiță Pe care-o ținei la curea. Acum, așa din senin Mi-o dai mie s-o țin!... Dar ce să fac eu cu ea, În avalanșa ce vine? Mă prăbușesc, Vezi bine!... Bulgării albi mă cuprind... Ce-ai cu mine? Eram un biet om... Un om cumsecade... Și iată cum se poate cădea!... De când n-am mai fost un copil răsfățat? De când nu mi-a zis cineva: „Puiule, vino să-ți sorb de pe buze Dulceața vorbelor tale! Îți lipsește ceva, pui minunat?" ... Ce-ar putea să-mi lipsească? Nu ești tu draga mea colegă de joacă? Nu pe tine te prind de codițe Și-ti șoptesc mici glumițe... Iar tu râzi cu gura pân' la urechi... Și mă pierd în melodia hohotului tău, Fiindcă ești tare frumoasă când râzi ... Dar acum...? Acum ce-i? De ce plângi? Ți-am greșit cu ceva? Ei, nu glumi... Doar tu știi, Nu așa se plânge când ești fericită!... Pentru mine plângi, tu, fetiță iubită, Sau pentru cel ce stă ghemuit Într-un colț, Fiindcă tu l-ai uitat?... Poate să vină și el să se joace, Că eu nu mă supăr... Chiar mi-e drag... Locul meu nu mi-l ia... Doar că el e-un copil mai timid ... Nu cunoaște regula jocului ăsta... Iar dacă încearcă, va pierde... Copiii mici plâng când li se ia jucaria iubită... Dar nu-s vinovat!... Ai uitat ? Nu tu m-ai lăsat Să-ți intru tiptil În odaia aceasta cu jucării minunate? M-ai mințit când ai zis Că odaia aceasta s-a luminat De cum am intrat? Mi-s tare dragi jucăriile tale, Dar nu-mi aparțin... Mă joc doar puțin, Și-apoi plec! Mă străduiesc Să nu stric vreo rotiță, La trenul care aleargă zglobiu... Visele lui, nu-s și visele mele... Nu-ncap eu în el!... Eu sunt un copil muuult mai mare, Și știu. Sunt aici pentru tine... Iar când râzi, mă simt bine... Doar că eu am să plec într-o zi... Și tu știi asta prea bine... Mi se pare că de-asta te temi!... Dar ce pot eu să fac? Îmi ești dragă și tu, Dar când strigă Mămica, trebuie să fug... Nu vreau s-o supăr pe Mama... Ea e tot ce-am mai scump... Păpușile date de ea Îmi seamănă mie, tu știi? Și-s papușile mele... Dacă Mămica le-a făcut pentru mine... Sunt niște păpuși speciale, Fără de care-aș muri ! Nu le dau nimanui. Să nu-mi ceri să renunț!... Cine să-mi iubească păpușile Mai mult decât eu le-aș iubi?... Dar ce-ncerc eu să fac? Să-ți explic? Ție? Dar tu ești o fată deșteaptă, și știi!... TU ȘTII TOT! Ai știut, ai simțit, ai trăit Fiecare secundă din vraja aceasta, Ce se rupe-ntr-o zi! Când ne vom trezi, Vom fi două frunze căzând De pe-aceeași crenguță de aur... Eu pe-un drum... tu pe-un drum... Rătăci-vom mereu, Prin mulțimea de frunze, Eu stingher, tu la fel... Știe doar vântul - și poate nici el! – Încotro vom sfârși... Doi copii, mai bătrani cu o zi, Căutând jucării Pentru ziua de mâine...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate