credeam că sunt un fel de mesager
neefemer,
nu căpătasem încă forme diafane,
aș fi vrut să apar nedând din picioare,
nepeticit,
ci doar prevăzător la vremea rece,
un pic dement,
un moțat - evident - gol
ca și pământul despuiat de verde
în a cărui lumină nudă
îmi vedeam desfătându-se egoistă
propria umbră

cu ochii mereu relaxați,
căluții inimilor noastre
trăiau inconștient fantezii subacvale
în învălmășeala de oglinzi
în care m-am pregătit
să nimeresc