Dragă domnișoară Dada,
în momentu-n care-ți scriu,
o pisică trece strada
cât se poate de târziu,

îți dedic din scena asta
arc păros spinarea ei
care sare peste toamnă
și se-nfige-n dumnezei...

Îți aduci aminte
vagul cum suspină
când aprinzi minunea
asta de tulpină?

cum îți pierzi furia
într-o respirare
când afară plouă
într-o zi cu soare?

Domnișoară-mi pare scrisul
către tine o minciună
fiindcă dumneata esti super,
sexy,nudă,zbor pe lună

eu mi-s falnic ca un codru
oglindit în ochii tăi,
ochii ăștia rupți din soare
și vopsiți în vânătăi...

Îți aduci aminte
cum ne-am cunoscut
ca din întâmplare
chiar într-un sărut?

eu curmasem visul
tu-mi furai retina
călăream abisul
tulburam lumina!

Nu-mi revin din meditații
nu m-adun de pe meleaguri
șaptezeci de țeluri oarbe
zămislesc în mine cheaguri,

corbul pus pe noptieră -
să-ți ghicească din cafea -
înecatu-s-a-ntr-o baltă
stoarsă chiar de mintea mea...

Îți aduci aminte-a
rodiilor coapte
vreme dinainte
sfâșiată-n șoapte?

nepătrunsa taină
ce-am descoperit
c-o să ni se-ntâmple
către infinit?

O sclipire, un incendiu,
un gustos clipit mai tandru,
să-mi fii lac de-acumulare
iară eu să-ți fiu scafandru...

îți dedic tot sentimentul,
îmi asum simțirea toată,
jupuiește-mă de lauri
și-am să-ți cad adânc în soartă!

Îți aduci aminte
libera plutire
printre constelații
către amăgire?

prăbușirea lentă
dintr-un zbor fantastic
risipit în bezna
vidului năpraznic?

................................

Din răbdarea toată-a mai rămas un pic,
doar din nerăbdare n-am pierdut nimic.