E o lume pierdută...

A existat cândva
Un Eminescu...
Omul a fost cândva
Întruparea visului...
Acel Eminescu
A murit demult
Și, odată cu el,
Speranța noastră...
Noi, cei de azi,
Nu mai avem dreptul
La speranță,
Căci el a murit
Din cauza noastră
Și moare azi,
Cu fiecare din noi.
De-ar mai putea să vadă
Cum am ajuns,
S-ar întoarce-n mormânt...
Azi preferăm să spunem
Că a trăit în altă lume,
Că vina a fost doar a sorții;
Nu, vina noastră este
Că existăm,
Vina noastră este
Că n-am murit noi toți
În locul lui...
Prea târziu-
E o lume pierdută,
Iar el a preferat
Să se piardă de ea...