de ce imi moare sufletul,
femeie a cailor convergente,
cand, nascandu-ma in fiecare clipa,
te mai iubesc o data pana la moarte?

de ce nu-mi sunt bune echerul si compasul
dupa care te-am construit, adimensionala,
de ce nu te suprapui
peste inima mea?

timpul meu ti se muleaza pe trup
ca un sutien, pe care ma rogi
sa ti-l inchei la spate,
crezand ca iubirea e simpla

de ce nu sti sa respiri
fara sa-mi spulberi cenusa in vanturi,
sa nu ti-ai dat seama
ca nu sunt frumoase curcubeele gri?