Suntem.
Suntem de atâtea ori…
Respirăm geometriile predestinării
într-un du-te – vino,
spre un Mâine cu rădăcini în Ieri ,
exploratori ai tărâmurilor
de departe,
din noi.
Cum mai icnește de frumos
nisipul călătoriilor
sub talpa zimțuită a primilor pași
răsăriți dinspre babord !
Scrâșnetul sărat și înfiorat al începuturilor
se mai reflectă difuz
în cioburi de vise-altădată-vitralii
(comorile nu vor rugini niciodată
în așteptarea lor!)
iar lianele șerpuitoare ale neputinței
nu ne mai pot opri de când
iar am uitat ferestrele deschise
(auziți și voi șmecherie!),
IARÃȘI am furat din priviri
clepsidre cu boabe de azur
adormite în ghemul Demiurgului,
Căci doar așa,
uneori,
mai putem înălța zmee de vise…
Între timp.