Spectacol al umbrelor nopții
E veche-amintire din mine,
Mă roade, mă fură ca hoții
Din nou mă întoarce spre tine.

Aș vrea să te am mai aproape,
Să știu cine ești, dacă ești,
Căci tot ce aud printre șoapte
E: “oare vei știi să iubești?”

Frânturi de imagini pioase,
Cu fete fecioare de mână,
Amestec cu nopți voluptoase
C-o mândră frumoasă cadână,

Ce-mi mângâie părul alene
Și cercuri pe pieptu-mi pictează,
Se simte iubită și crede
Că m-are și că desenează

Un lanț ce va ține aivea
Picioru-mi de patu-i legat.
Se-nșeală din nou ea, femeia,
Cu leacuri băbești. Dezlegat,

Căci noaptea se trece-n spre zori
Iau mantia-mi neagră și plec
Cocoșii-s buimaci, iar tu mori,
Sentiment de o noapte, și seci.

O fi altă noapte n-o fi
E pura și simpla-ntâmplare,
Dorința de-mi cere-a veni
Veni-voi din nou ca o boare,

O mantie neagră în noapte,
Purtat de-al trupului val,
Păși-voi din nou printre șoapte
Râu rece, căldură la mal.

Spectacol al umbrelor nopții,
O umbră mă simt ca și voi,
Dar oare cum mi-or fi sorții,
Găsi-voi eu pietrele moi?

Să pot să adorm printre ele,
Să-mi culc istovit trupul frânt,
Să fie cu totu-ale mele,
Să am sentimente de sfânt.