“Nu știu cum se face dar,
iarăși s-au trezit la viață
ninsorile de raze călduțe
cernute printre frunze de măslin,
pe undeva, acolo,
pe insula unde vara
încă se mai furișează afară
din așternutul ei de după-amiază.
Până și pietrele aleii
par mângâiate pe portative
de pașii mei a liniște,
ce urcă, urcă senin
spre întâlnirea cu faleza,
cu sărutul tău sărat,
cu părul plin de alge
mirosind a aseară…
A geneză.
Acum,
într-un târziu,
visele însele dorm liniștit
și ochii-ți au risipit
valurile, malurile,
simțurile, chipurileeee…”
Eeeee…
De s-ar opri odată ploaia aceasta
provincială ca și gara,
iubirea,
toamna…