Iadul e imaginea în gheață a unei vânători de lei,
ziua mi-e lac de acid lovit de fulger,
o portocală răsare-n fiecare dimineață, vezi,
pentru a fi culeasă și a apărea din nou,
se face praf într-o rază pe care-o-ndoi
și-o pierzi în pocnitura degetelor,
extazul unui fluture turnat în lumină,
împins de moarte și-n veșnicie de vârtejuri
de sclipiri,
sori reîncarnați în puncte.
Gheara une așteptări
lovește-n coasta unui cal, animalul
cade moale cu gâtul rasucindu-se în afara
frumuseții(lui),
o crimă a timpului,
care ucide totul,
în afara de portocala mea,
copil zilnic din sticla înfructificat dintr-o memorie
care se duce mai greu ca mine.