Visez ca exist
ca dorm nenascut inca intr-un pantec amortit.
Vad capul ideii cum se ridica
se descurca din moarte
si cade la picioarele timpului!
Ma gandesc la durerea nasterii
cand voi fi indesat intr-un alt pantec...
Voi fi lanced.
Eu si moartea mea -incepatori perfizi.
Vrem sa triumfam in lumina.
Fiorul umbrei surade
cum ,nenascut,
ratacit printre maruntaie
voi proba transparenta lui-afara-
S-a facut dureroasa asteptarea...
Picioarele au luat-o inainte
(Le vad miscandu-se vioaie ca niste starvuri)
Se mai vede ochiul efemer prin care ma priveste moartea
si rasaritul de luna.
Ma nasc incet!
....................................
Abia acum ma trezesc
si capat nota divina a eternitatii.
Moartea ma pandeste in continuare la fereastra!